Porumbel

Nevoia diversiunii (II) – Scopul

Timp de lectură: 2 min A face o afirmaţie înseamnă verbalizarea unui gând. Pe scurt – ”vorbe”, cu toată încărcătura simbolică a acestui cuvânt. De reţinut că o afirmaţie nu trebuie neapărat să fie susţinută de o gândire concretă sau de o motivaţie efectivă – de aici expresia ”vorbe-n vânt”. A susţine ceva este o treaptă superioară a ideaţiei: te…

Details
Porumbel

Nevoia diversiunii (I) – Ancheta

Timp de lectură: 2 min Un scurt fragment din cartea lui Alexander Zinoviev – ”Homo Sovieticus”1 introduce tema acestei secţiuni a cărţii. Filosof, sociolog şi proeminent logician rus, acesta a fost un critic acerb al modelului complex introdus de sovietici în Lagărul estic. Căzut în dizgraţie datorită opiniilor sale şi expulzat (asemenea lui A. Soljeniţîn) din URSS, ajunge în Occident,…

Details
Reggaeton

Savantul tehnotronic Rudan Vasile

Timp de lectură: < 1 min Nu noi l-am numit aşa pe domnul Rudan. Atributul ”tehnotronic” apare în lucrarea Dianei-Liana Gavrilă1 şi este o dovadă că pentru a deveni scriitor în ziua de azi este suficient un nivel precar de cultură.     Drept să o spunem, nici noi şi nici măcar el însuşi nu s-ar fi putut defini mai bine. După…

Details
OZN vite

Tribulaţiile OZNistice de la Fişici (Buzău)

Timp de lectură: 4 min Rudan Vasile menţionează mai multe observaţii OZN în zona comunei Bozioru (jud. Buzău). Iniţial relatarea lor a apărut într-un articol din ”Ziarul” – ”Invazia OZN” semnat de inevitabila Adina Mutăr. Ulterior, povești asemănătoare au fost postate şi pe blogul lui Rudan, ”Jurnal paranormal” (intitulat pompos, dar fals, ”revistă”). Între cele două variante, provenite din aceeaşi…

Details

Eugen Celan – Un om adevărat

Timp de lectură: 3 min Publicului larg, Eugen Celan îi este cunoscut doar ca autor prolific pe tema parapsihologiei (şi nu a psihotronicii, a cărei structură preponderent atee îi repugna). Cititorul grăbit poate confunda cărţile lui Celan cu producţiile similare de gen; cititorul atent poate însă identifica trimiteri concrete la date, experimente, colective de lucru şi persoane care nu i-ar…

Details
Dowser K001

Cine este Colonelul Cojocaru?

Timp de lectură: 2 min Cadru militar, col. Constantin Cojocaru este unul dintre cei mai titraţi operatori în biolocaţie (teledetecţie extrasenzorială) din România. A fost implicat activ în diverse lucrări privind măsurători pe teren (de la explorări geologice şi arheologice, până la testări complexe, exerciţii şi operaţiuni militare). A publicat cărţi de profil, a scris şi s-au scris despre el…

Details
Dowsing K002

Biolocaţia = Radiestezia, un secret militar? (III)

Timp de lectură: < 1 min În cele ce urmează vom publica unele extrase (facsimile de documente oficiale) care vor demonstra fără drept de tăgadă următoarele: În ciuda unor nuanţări, mai mult de formă decât pe fond, biolocaţia şi radiestezia sunt unul şi acelaşi lucru; Testarea posibilităţilor biolocaţiei, cât şi utilizarea ei practică nu a constituit şi nici nu constituie vreun…

Details
Dowsing K002

Biolocaţia = Radiestezia, un secret militar? (II)

Timp de lectură: < 1 min În cele ce urmează vom publica unele extrase (facsimile de documente oficiale) care vor demonstra fără drept de tăgadă următoarele: În ciuda unor nuanţări, mai mult de formă decât pe fond, biolocaţia şi radiestezia sunt unul şi acelaşi lucru; Testarea posibilităţilor biolocaţiei, cât şi utilizarea ei practică nu a constituit şi nici nu constituie vreun…

Details
Dowsing K002

Biolocaţia = Radiestezia, un secret militar? (I)

Timp de lectură: < 1 min În cele ce urmează vom publica unele extrase (facsimile de documente oficiale) care vor demonstra fără drept de tăgadă următoarele: În ciuda unor nuanţări, mai mult de formă decât de fond, biolocaţia şi radiestezia sunt unul şi acelaşi lucru; Testarea posibilităţilor biolocaţiei, cât şi utilizarea ei practică nu a constituit şi nici nu constituie vreun…

Details