Spionii americani și paranormalul (I)

Timp de lectură: 2 min Vizualizări: 388 Publicul interesat de paranormal nici nu-și imaginează câte cărți de secrete relevate s-au scris folosindu-se exclusiv surse deschise, accesibile oricui, ca cele de pe CIA FOIA. Din păcate în selectarea materiei prime s-a urmărit latura mercantilă și senzațională, în detrimentul unei analize de profunzime. Cum bine remarca acum zeci de ani John Keel,…

Teoriile lui Daniel Ruzo, o adaptare după E.A. Poe? (III)

Timp de lectură: 6 min Vizualizări: 368 ”Câinele tribului Huancas (continuare). Noi am urcat de multe ori pe San Cristóbal până ce am ajuns să cunoaștem toate potecile sale, chiar și cele mai abrupte și fiecare dintre pietrele sale. Stâncile care, văzute dinspre sud, din(spre) casa lui Astete, formează o țeastă, văzute dinspre Est, se conturează pe cer, prefigurând, din…

Florin Onița – Mijloace pentru identificarea caracterelor și prevederea destinului (CID, 2019)

Timp de lectură: < 1 min Vizualizări: 318   Placheta de față reproduce textul conferinței ”Mijloace pentru identificarea caracterelor și prevederea destinului”, susținută de Florin Onița în anul 1941. Prin Caracteriologia sa, Onița propune o abordare integrată, interdisciplinară și mai ales sistematică a metodelor de caracterizare a individul ca întreg. Privite atent, multe dintre ele au o solidă bază empirică. Materialul…

Teoriile lui Daniel Ruzo, o adaptare după E.A. Poe (II)

Timp de lectură: 2 min Vizualizări: 400 Intermezzo. Cei care au citit volumul ”România enigmatică și insolită”1 au remarcat probabil o referire aproape obsesivă la reprezentările Sf. Hristofor din iconografia autohtonă. Încercând să și le explice (ceea ce pe undeva este hilar, deoarece nici noi n-am putea explica îndeajuns această stranie atracție), s-ar fi putut ajunge la greșeala socotirii lor…

Spicuiri din cazuistica OZN (III)

Timp de lectură: < 1 min Vizualizări: 353 Selecție de articole tematice din Dosarul Dosar ”Pădurea Hoia-Baciu, Cluj Napoca”/ Arhiva Călin N. Turcu/ASFAN-România. Însemnarea olografă aparține lui Turcu:     În Galerie: I. ”Cotidianul”, nr. 154 (892)/ lu 4 iulie 1994/pag. 8; II. ”Cotidianul”, nr. 159 (897)/ sâ-du 9-10 iulie 1994/pag. 7; III. ”Cotidianul”, nr. 171 (909)/ sâ-du 23-24 iulie 1994/pag.…

Spicuiri din cazuistica OZN (II)

Timp de lectură: < 1 min Vizualizări: 394 Articolul redat în facsimil a apărut în Revista Fenomenelor Paranormale. Prezintă observația OZN a unei cititoare a săptămânalului, Z.D.C. din Târgoviște, în zona satelor  Ungureni și Râncaciov (com. Dragomirești, jud. Dâmbovița), în septembrie 1968.     Materialul face parte din Dosarul Cluj Barnea/ Arhiva Călin N. Turcu/ASFAN-România. Însemnările olografe aparțin lui Turcu.  …

Spicuiri din cazuistica OZN (I)

Timp de lectură: < 1 min Vizualizări: 368 În urma unui concurs lansat de emisiunea ”La granițele posibilului”, printre scrisorile primite există și una cu o observație OZN din vara anului 1975, petrecută în aria aerodromului Geamăna-Pitești. Deși participanta – C.E. – este persoană fizică, nu lipsit de interes este antetul de pe plicul care conținea misiva:   Raportare OZN (1997/1975)…

Sas-ul și yoghinii. De la Hoia-Baciu la Sahasrara (I)

Timp de lectură: 2 min Vizualizări: 375 Guru Bivolaru. În anul 1993 apărea în ”Tinerama” sub semnătura lui Dinu Ispas articolul ”Pădurea Baciu. Frontiera spre lumi paralele”. Bizar ilustrat cu Gregorian Bivolaru şi yoghini pe poziţii, articolul face referire la Robert Charroux (1909-1978)  şi ”ultimele numere din revista Planete”: ”Pentru majoritatea dintre noi, această zonă nu reprezintă nimic, însă pentru…

Dan Corneliu Brăneanu – Explorări în enigmatic IV (CID, 2017)

Timp de lectură: < 1 min Vizualizări: 277   Dan Corneliu Brăneanu este un nume de referință în cercetarea enigmelor și misterelor spiritului și materiei. Cunoscut publicului larg mai ales ca redactor-șef al revistei Magazinul parapsihologic și prin studiile dedicate sculpturilor megalitice din Carpații României, cunoștințele lui Brăneanu acoperă o plajă largă de domenii neortodoxe, din a căror metode și idei…

Dan Corneliu Brăneanu – Explorări în enigmatic III (CID, 2016)

Timp de lectură: < 1 min Vizualizări: 296   Dan Corneliu Brăneanu este un nume de referință în cercetarea enigmelor și mistrelor spiritului și materiei. Cunoscut publicului larg mai ales ca redactor-șef al revistei Magazinul parapsihologic și prin studiile dedicate sculpturilor megalitice din Carpații României, cunoștințele lui Brăneanu acoperă o plajă largă de domenii neortodoxe, din a căror metode și idei…