Piesa de aluminiu de la Aiud (II)

Următoarea apariție în volum a ”Piesei de la Aiud” o prilejuiește Dan Apostol (†) în volumul ”Din tainele naturii” (Ed. Sport-Turism, București, 1987, pg. 202-204). Înaintre de a prezenta materialul în facsimil și transcriere, câteva precizări:

• • • Deși nu o denumește propriu-zis, Florin Gheorghiță folosește sintagma vagă ”piesa transilvană” în legenda schiței sale (”Enigme în galaxie”, pg. 279). Dan Apostol modifică ”denumirea”, restângându-i aria și indicându-i proveniența – ”piesa de la Aiud”. Sarabanda denumirilor de pripas era doar la început;
    • Nu cunoaștem dacă există mențiuni în presa scrisă în perioada 1983 (Gheorghiță) – 1897 (Apostol). Noi am căutat, nu am găsit…;
    • Orice compilator resimte în forul său interior complexul lipsei de originalitate. De aici și până la a adăuga interpretări și detalii fanteziste este doar un pas. Un pas ușor de făcut pentru Dan Apostol. Pe lângă noua tentativă de botez, Apostol introduce trei noutăți:
      1. Rafinează printr-o (aparentă) deducție logică afirmațiile lui Gheorghiță privind locul descoperirii – ”într-o carieră situată pe albia unui râu de mult secat”. Vom arăta cu altă ocazie ce confuzii inutile s-au creat astfel. De reținut pentru moment că albia unui râu secat nu reprezintă aceeași indicație geografică cu albia secată a unui râu;
      2. Deși singura sa sursă documentară este Gheorghiță, Apostol introduce total gratuit și fals ”o bucată de humerus”;
      3. Emite pentru prima dată ipoteza fragmentului de robot – ”extremitatea membrului inferior al unui robot (nu neapărat umanoid)”;
    • Paralela lui Apostol cu artefactele de aluminiu descoperite într-un mormânt chinezesc este neavenită. Va fi discutată separat.

”Unul dintre bazinele paleontologice europene bogate în oseminte de proboscidieni primitivi avea să prilejuiască, în urmă cu peste un deceniu, descoperirea unei incitante enigme a trecutului Terrei, prezentată de cercetătorul român Florin Gheorghiţă în cartea sa «Enigme în Galaxie». Astfel, în 1973, lângă Aiud (Transilvania), într-o carieră situată pe albia unui râu de mult secat, au fost găsite trei obiecte acoperite de o crustă groasă de nisip întărit. Duse la Cluj, obiectele au fost examinate de specialişti, care au constatat că aveau în faţă o bucată de humerus şi o porţiune din măseaua unui mastodont tânăr. Al treilea conglomerat părea să ascundă un topor de piatră, însă, după îndepărtarea stratului pietrificat de sediment, arheologii s-au trezit că ţin în mâini un corp metalic, asemănător cu un ciocan. «Obiectul prezenta două goluri cilindrice – de diametre diferite – practicate astfel încât golul cu secţiunea mai redusă penetra către baza celuilalt, perpendicular. Golul cu diametrul mai mare a permis să se remarce o anumită ovalizare a părţii sale inferioare – efect ce părea a fi produs de un ax cu cap rotunjit – cu care s-ar fi asamblat. Pe suprafaţa sa inferioară şi lateral, obiectul prezenta urme ale unor lovituri repetate, dintre care unele au fost foarte puternice. Toate detaliile remarcate au indicat faptul că piesa a făcut parte dintr-un ansamblu funcţional (…) Din buletinul emis de centrul de cercetări al I.C.P.M.N.N. (Măgurele) rezultă că metalul din care fusese uzinată piesa era de fapt un aliaj complex, format din 12 elemente diverse, dozate în diferite procente. Elementul principal era aluminiul (89%)! Restul elementelor componente sunt următoarele (în ordinea mărimii procentelor determinate): cupru (6,20%), siliciu (2,84%), zinc (1,81%), plumb (0,41%), staniu (0,33%), zirconiu (0,2%), cadmiu (0,11%), nichel (0,0024%), cobalt (0,0023%), bismut (0,0003%), argint (0,0002%), galiu (urme). Deci, piesa respectivă a fost prelucrată dintr-un aliaj de aluminiu… Cum este posibil aşa ceva însă, când acest metal a început să fie produs de fapt abia la sfârşitul secolului trecut (singurul procedeu industrial fiind şi astăzi electroliza aluminei topite)?» (Florin Gheorghiţă, «Enigme în Galaxie» – Ed. Junimea, 1983).

Vechimea piesei era atât de mare, încât structura aliajului «îmbătrânise», elementele recâştigându-şi în parte structurile proprii. Suprafeţele exterioare erau oxidate până la adâncimea de peste 1 mm, deşi aluminiul se acoperă de obicei cu un strat superficial de oxid protector, care opreşte propagarea fenomenului în masa metalului. Or, aceste considerente, precum şi stratul sedimentar de peste 10 m grosime sub care a fost găsit obiectul impun concluzia că «vârsta» lui ar putea fi de câteva sute de mii de ani!

În ceea ce priveşte întrebuinţarea sa practică, «piesa de la Aiud» – fig. 43 – pare să fi fost «talpa» suportului de aterizaj al unui aparat de zbor (după cum sugerează Florin Gheorghiţă) sau, poate, extremitatea membrului inferior al unui robot (nu neapărat umanoid). În sprijinul acestor ipoteze pledează atât forma propriu-zisă a obiectului, cât şi o serie de alte elemente, cum ar fi golurile interioare evident uzinate, urmele imprimate sau aşchierile de pe feţele şi muchiile inferioare, preocuparea constructorului de a-i asigura, printr-o dimensionare adecvată; stabilitatea şi fermitatea la contactul cu solul…

Unica descoperire arheologică asemănătoare este cea de la Chou-Chou (Kiang Son – China), unde, în mormântul generalului Ciu-Su (265-318 e.n.), unul dintre marii războinici ai dinastiei Tsin, au fost găsite catarame de centură făcute dintr-un aliaj de aluminiu (85%), cupru (10%) şi mangan (5%). Dar vechimea mult mai mare a obiectului din Transilvania, forma sa ciudată şi imposibilitatea de a i se descoperi o întrebuinţare constituie o enigmă mai de nepătruns decât cea a cataramelor de la Chou-Chou. Căci, dacă se poate admite prin absurd că metalurgia chineză antică a descoperit (şi, ulterior, uitat) procedeul industrial de obţinere a aliajelor de aluminiu, folosind acest metal uşor pentru piese din echipamentul militar, pare mult mai dificil de admis că omul primitiv din cuaternarul european a reuşit să producă un aliaj în care se găsesc aluminiu, cobalt, nichel şi zirconiu, realizând apoi un obiect atât de precis dimensionat, numai pentru a-l folosi la spargerea oaselor de mastodont…”.