Piesa de aluminiu de la Aiud (XI)

Prezentăm astăzi (în fascimil și transcriere) un alt material din bibliografia ”Piesei de la Aiud”: Pompei Cristian, Cohal Gheorghe – ”Călcâiul de aluminiu de la Aiud”, în ”Lumea Misterelor”, an X, nr. 7(138)/ 2008, pg. 16-17 și coperta.

Cu această ocazie s-au efectuat analize fizico-chimice noi și s-au pus pe piață imagini foto-video de calitate (adesea preluate de terți, fără a se menționa sursa). Aceasta este partea bună.

Din categoria afirmații hazardate și împăunări nemeritate indicăm un pasaj relevant:

• • • • • ”Deşi s-a vorbit în mass-media la acea vreme, destul de puţin însă şi ulterior periodic, la intervale de aproximativ zece ani, se poate afirma ca nimeni nu a văzut acest obiect de la descoperirea sa. Nici măcar o fotografie nu am găsit…”.

În acest serial am arătat deja că alta era situația. Necunoașterea personală (”nu știu”) nu poate fi generalizată (”nu se știe”) fără riscul erorii;

• • • • • ”Lipseau buletinele de analiză efectuate în anul 1970. Am aflat că acest lucru era cauzat de neglijenţa fostului director, dar şi de faptul că muzeul se afla în renovare”.

Nu este deloc sigur că MNIT a deținut vreodată altceva decât copii ale buletinelor de analiză realizate la Măgurele, neoficial, prin mijlocirea lui Florin Gheorghiță și mai ales a fratelui acestuia, care lucra acolo. Citatul introduce în substrat o serie de orgolii și fricțiuni între cei care s-au rotit la conducerea instituției.

De asemenea, indicarea locației exacte (vezi foto) se bazează pe o informație depășită între timp. Despre acest aspect vom mai aminti în viitor. Reținem că în această privință nici Pompei, nici Cohal, nici sursa lor locală nu au nicio vină. Pur și simplu, așa se știa pe atunci!

(click pe imagini pentru a le vizualiza la rezoluție maximă)

”Călcâiul de aluminiu de la Aiud

Cristian Pompei & Gheorghe Cohal

Reprezentanţii civilizaţiei tehnologice actuale nu pot interpreta încă existența unor fapte neobişnuite ori le interpretează ca urme sau vizite ale unor extratereștri sau ale unor civilizaţii ce s-au dezvoltat în timpuri străvechi, inimaginabile, care s-au autodistrus ori au fost distruse din cauza cataclismelor cosmice.

Descoperirea. Asemenea dovezi se găsesc peste tot unde se fac cercetări arheologice sau unde se sapă mai adânc în sol. Dar, de regulă, aceste obiecte sunt aruncate sau distruse. Foarte rar sunt anunţate autorităţile sau forurile competente pentru a le colecta, cerceta şi expune în muzee ori în expoziţii de profil.

În continuare, relatăm filmul unei descoperiri extraordinare pe teritoriul României, relatare preluată din cartea Enigme în galaxie de Florin Gheorghiţă, apărută în 1983 la Editura Junimea din Iaşi:

«În anul 1973, în centrul Transilvaniei, lânga oraşul Aiud, nişte muncitori care lucrau la extragerea nisipului dintr-o carieră au găsit la baza malului excavat trei corpuri ”ambalate” parcă în învelişul întărit format din nisipul puternic presat pe acestea. Era şi normal să apară astfel, căci stătuseră foarte, foarte mult timp sub stratul respectiv – gros de aproape zece metri, care s-a depus de-a lungul vremii deasupra lor. De când se aflau acolo acele ”forme” nimeni nu poate şti, dar oricine îşi poate da seama că depunerea unui strat sedimentar de circa zece metri, de către o apa a cărei albie s-a retras către alte terenuri (care astăzi sunt mai joase), reprezintă un timp îndelungat, chiar foarte îndelungat… Un specialist chemat de urgenţa la cariera de nisip a identificat în două dintre corpurile respective oase fosile, iar în celălalt, ceva ce părea, după formă şi greutate, a fi un topor din piatră ce i-ar  fi slujit omului primitiv la omorârea animalului ale cărui oase au fost găsite alături. În interesul studierii corespunzătoare a pieselor găsite, cele trei obiecte au fost trimise la Cluj-Napoca.

Îndepărtându-se cu grijă stratul de nisip pietrificat din jurul pieselor respective, specialiştii clujeni au găsit două fragmente din scheletul unui mastodont tânăr – o bucată din osul unui picior şi o bucată de măsea (mastodonţii au fost mamifere asemănătoare elefanţilor de azi, care au dăinuit din Miocen până în Cuaternarul inferior, până acum 1.000.000-800.000 de ani), cât şi un obiect cu totul necunoscut, care nu era în niciun caz un topor şi nici nu era măcar din piatra, ci din metal. Aceasta piesă se asemăna oarecum cu laba unui picior uman, dar nici până azi nu a putut fi identificat cu vreo piesă cunoscută. Analiza mai detaliată a corpului respectiv avea să ofere însă surprize din ce în ce mai interesante.

Obiectul prezenta două goluri cilindrice, cu diametre diferite, practicate astfel încât golul cu secţiunea mai redusă penetra către baza celuilalt, perpendicular. Golul cu diametrul mai mare prezenta în plus o ovalizare a părţii sale inferioare, efect ce părea a fi produs de un ax cu capul rotunjit, cu care s-ar fi asamblat. Pe suprafaţa sa inferioară, cât şi lateral, obiectul prezenta urme ale unor lovituri repetate, dintre care unele au fost puternice. Toate detaliile remarcate au indicat faptul că piesa a făcut parte cândva dintr-un ansamblu funcţional şi că a fost pierdută dintr-un motiv oarecare, pe albia de atunci a râului.

Analize cu semne de întrebare. Analizele metalografice aveau să ridice semne de întrebare şi mai mari. Astfel, din buletinul emis de centrul de cercetări ICPMMN (Măgurele) rezultă că metalul din care fusese realizată piesa era un aliaj complex, format din 12 elemente diverse. Elementul principal (marea surpriză!) era aluminiul, în proporţie de 89%. Restul elementelor componente au fost găsite ca fiind următoarele: cupru – 6,20%; siliciu – 2,84% zinc – 1,81%, plumb – 0,41%, staniu – 0,33%, zirconiu – 0,2%, cadmiu – 0,11%, nichel – 0,0024%, cobalt – 0,0023%, bismus – 0,0003%, argint – 0,0002%, precum şi urme de galiu. Deci piesa respectiva este un aliaj din aluminiu! Însă aluminiul a fost descoperit în laborator în anul 1825 de către Oersted, iar producerea sa pe cale industrială (numai prin electroliză se poate extrage din bauxită), abia în 1883; cadmiul a fost descoperit în 1817, nichelul în 1751, bismutul în 1753, iar cobaltul în 1735.

Un aspect cu totul neobişnuit îl reprezintă existența unui strat anormal de oxid de aluminiu pe întreaga suprafaţa a obiectului. Este demonstrat faptul că acest metal se oxidează foarte greu în profunzime, în mod uzual acoperindu-se cu un strat superficial de oxid protector, care limitează extinderea fenomenului de oxidare în masa metalului. Explicaţia cea mai plauzibilă pare a fi vechimea foarte mare a obiectului… De altfel, un specialist care a participat la repetarea analizei metalografice scria: ”Este culmea, dar pare un aluminiu cu structura îmbătrânită, elementele aliate redobândindu-şi în parte structurile proprii!”. Dintre persoanele calificate care au văzut piesa respectivă (arheologi, profesori din învățământul superior, ingineri), nimeni nu a putut să identifice obiectul sau să-i găsească vreo asemănare cu un produs al omului în decursul istoriei sale. Excepţie a făcut un specialist în tehnica aviatică şi a sugerat o ipoteza mai plauzibilă, aceea că obiectul ar putea fi partea inferioară, talpa unuia dintre suporții de aterizare de la un aparat de zbor nu prea mare care, în coborâre, se aşază lent, pe sol.

A zburat deci «cineva» în timpuri preistorice prin acele locuri transilvane şi a aterizat coborând direct din aer, pe malul unui râu, pierzându-şi din întâmplare una dintre piesele suporţilor de aterizare? A fost vizitat Pământul, cândva, de către fiinţe inteligente venite din «alte lumi» ale Galaxiei, tot astfel cum astronauţii contemporani ne-au demonstrat că şi omenirea terestră va putea să o facă într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat?»

Acesta a fost textul de la care echipa noastră de investigaţii a pornit în căutarea obiectului de aluminiu de Ia Aiud. Deşi s-a vorbit în mass-media la acea vreme, destul de puţin însă şi ulterior periodic, la intervale de aproximativ zece ani, se poate afirma ca nimeni nu a văzut acest obiect de la descoperirea sa. Nici măcar o fotografie nu am găsit, ci doar o schiţă, în aceeaşi carte a dlui Florin Gheorghiţă. Prin intermediul ASFAN-România, am localizat obiectul în Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei din Cluj, iar cu ajutorul dlui Ion Nuţu, primar în Roşiori de Vede, membru al aceleiaşi asociaţii şi unul dintre puţinii norocoşi care au avut experienţa unei observaţii OZN, am reuşit să avem acces la fascinantul obiect din aluminiu. Ne-am bucurat de toata bunăvoinţă doamnei dr. Viorica Crişan, directoarea actuală a muzeului, care, împreuna cu dna Zoia Maxim, ne-a stat la dispoziţie pentru a ne oferi toate lămuririle necesare. Le transmitem pe aceasta cale toată consideraţia şi mulţumirile noastre.

Numai că obiectul ne-a fost prezentat într-o cutie de pantofi obişnuită, fără niciun act original, doar cu nişte copii din ziare şi câteva comentarii printate de pe internet. Lipseau buletinele de analiză efectuate în anul 1970. Am aflat că acest lucru era cauzat de neglijenţa fostului director, dar şi de faptul că muzeul se afla în renovare. Obiectul a fost punctul culminant al unei expoziţii în muzeu, dar retras după puţin timp. Mai târziu, a fost refuzată cererea de a fi prezentat într-o altă expoziţie, în Germania (cerere făcută de renumitul cercetător în paleoastronautică Erich von Daniken, autorul cărţii Amintiri despre viitor, publicată în România în anul 1970, la Editura Politică), totul din dispoziţiile aceluiaşi fost director.

De asemenea, ni s-a precizat că obiectul descoperit la Aiud are fantastica vârstă de 250.000 de ani, fiind stabilita atât prin metode de laborator, cât şi prin evaluarea stratului de oxid de aluminiu, gros de peste un milimetru!

Întrebări fără răspuns. La insistențele noastre, ”călcâiul de aluminiu” a fost adus de către Zoia Maxim la Bucureşti, pe platforma Măgurele, pentru analize noi. S-au făcut două seturi de analize, prin două metode diferite. La Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară, secţia Arheometalurgie, rezultatele au fost următoarele: aluminiu – 80,5%, staniu – 6,5%, cupru – 6%, siliciu – 4%, zinc – 2%, plumb – 0,5%, stibiu – 0,5%. În plus, au fost puse în evidență urme de argint, nichel, mangan şi fier. În cadrul Laboratorului de Metalografie al Facultății de Fizică, analiza nedistructivă a unui fragment din obiectul de la Aiud a relevat 97,6% aluminiu, 2,4% staniu şi sub 1% alte elemente. Dar aceasta este o imposibilitate metalurgică. Aluminiul nu aliază cu staniul. Cel puţin asta susţin specialiştii.

În septembrie 2007, am reuşit să ne întâlnim cu dl Florin Gheorghiță, la Iaşi, care ne-a relatat direct povestea obiectului de aluminiu. Printre altele, domnia sa ne-a spus că în acea perioada (1970) s-a luat o proba din «călcâi», destul de consistentă, a cărei urmă de prelevare se observă pe obiect, fiind dusă la analize undeva în Elveția, rezultatele aflându-se la muzeu. Ulterior, domnia sa ne-a trimis şi copii după originalele buletinelor de analiză, pe care le prezentăm alăturat:

1.Centrul de Cercetări şi Proiectări pentru Metale Radioactive – Comuna Măgurele – Buletin de analiza nr. 380, proba NK-2, adusă de tov. Dr. ing. Niederkorn Ioan: Al – 92,74%, Si – 2,84%, Cu – 6,2%, Zn – 0,95%, Pb – 0,41%, Sn – 0,33%, Ni – 0,002%, Bi – 0,0003, Ag – 0,0002%, Co – 0,002%, Cd – 0,055, Zr – 0,20%.

2.MMPG – ICPMMN – Baia-Mare – Centrul de cercetări şi proiectări pentru Metale Radioactive – Măgurele – Bucureşti – Buletin de analiza nr. 334 pe proba simbol A – 1975 -CNST – Bucureşti: Al – 74,17%, Cu – 4,62%, Zn – 1,81%, Pb – 0,11%, Sn – 0,33%, Ni – 0,0024%, Bi – 0,0003%, Ag – 0,0002%, Co – 0,0023%, Cd – 0,11%, Zr – 0,20%. Ga – urme şi Si – prezent. Observaţii: din lipsa materialului, nu s-au putut doza alte elemente, deşi prezenta lor a fost semnalata în cursul analizelor. Şef secție, dr. ing. Niederkorn I, şef colectiv, cercet. Ing. Neciu St., cercet. princ., M. Gradin.

În luna decembrie 2007 ne-am deplasat la ALRO – Slatina. Inginerii de aici nu au putut să identifice aliaje similare de aluminiu produse în lume, după buletinele de analize puse la dispoziţie de noi, adică cele făcute în anii ’70.

Concluzii? După cum se poate observa, există diferențe considerabile între unele buletine de analiză. Să fie oare din cauza îmbătrânirii metalelor intrate în compunerea aliajului? Dar poate cineva să spună cum se comportă un aliaj într-o perioadă de 250.000 de ani, deşi acest timp ar putea fi cu mult mai mare?

Prezenţa «călcâiului» alături de oase de mastodont (vechi de aproximativ 1.000.000 de ani), cât şi forma ovală a golului cilindric mai mare, practicat vertical în partea din spate a acestuia, ar putea presupune o luptă între animal şi «robot», încheiată cu smulgerea tălpii de aterizare a acestuia din urma şi, eventual, cu moartea mastodontului.

Prezenţa unui obiect cu provenienţa evident manufacturată şi nu naturală, cu o asemenea vechime, stabilită strict ştiinţific pe teritoriul ţării noastre, demonstrează existenţa din timpuri imemoriale pe aceste locuri a unei civilizaţii, posibil mult mai avansata decât cea actuală, ori, de ce nu, vizita unor călători spaţiali sau temporali.

Există indicii că asemenea obiecte au mai fost găsite în ţara noastră, cel mai adesea întâmplător, dar, din cauza faptului că prezenţa lor în acel loc nu a fost explicată, ele au fost ignorate, aruncate sau distruse.

În ultimul timp, au fost emise şi o serie de teorii mai mult sau mai puţin fantastice cu privire la existenţa unor dovezi, în sprijinul susţinerii afirmaţiei că leagănul omenirii s-a situat în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Ele sunt negate în special de oamenii de ştiinţă, care nu văd adevărul decât prin prisma a ceea ce au învăţat, eludând în mod sistematic evidenţele.

Dar dacă…?”