Rupem pentru moment firul cronologic al surselor documetare pentru a prezenta un articol mai recent: ”Obiect de origine extreteresträ în Muzeul Național de istorie din Cluj”, semnat de Vescan Doru în ”Libertatea” (25.02.2002). Materialul, scrise de un burtolog* cu legitimație, introduce câteva aberații în premieră, ca de exemplu ”o serie de elemente chimice care nu apar în tabelul lui Mendeleev, deci necunoscute pe Pământ” sau rinocerul păros care devine ”porc”. ”Porc păros”, nu oarecare. Interesant este că se perpetuează și o serie de erori specifice publicisticii germane a cazului – Platforma Măgurele devine municipiul Turnu-Măgurele. Cu toate că numele personajului-cheie este redat greșit: e Michael Hesemann, nu Tesemann.
Reapare și Lazarovici, cu niște păreri cel puțin stupefiante: ”Profesorul clujean Gheorghe Lazarovici a declarat că ar fi nevoie de fonduri foarte mari pentru ca în locul în care s-a găsit piesa să fie degajat şi astfel să fie aflate date suplimentare. «Acest lucru ar oferi un profil stratigrafic de sus în jos, însă lucrările ar dura circa 2 ani», a declarat Lazarovici”. Desigur, ce spune arheologul Lazarovici ar avea sens dacă locul descoperirii piesei de la Aiud ar fi cunoscut cu exactitate. Cum însă acesta este necunoscut cu desăvârșire, nu știm cât sens mai rămâne în niște afirmații de altfel docte.
”Obiect de origine extraterestră în Muzeul Național de istorie din Cluj
Doru Vescan
Nemţii au oferit 5.000 DM pentru a-l avea într-o expoziţie două săptămâni. Misterioasa piesă conține elemente chimice necunoscute pe Pământ.
Intenţia unor cercetători de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) de a expune, într-o expoziţie intitulată «Noutăţi arheologice», o piesă despre care mulţi specialişti spun că este de origine extraterestră a iscat discuţii aprinse vizavi de provenienţa misteriosului obiect. La Cluj-Napoca există mulţi martori ai unor evenimente cel puţin ciudate, Încadrate pe bună dreptate la capitolul fenomene paranormale.
Dacă subiectul privind OZN-urile care au fost văzute în padurea Baciu, situată în apropierea Clujului, continuă să fie dezbătut, misterul nefiind elucidat, acelaşi lucru se poate spune despre un obiect care zace de 30 de ani în muzeul clujean. Este o piesă care are forma unui picior de robot sau a unui fragment de şenilă a unui vehicul spaţial, descoperită de nişte muncitori la o carieră de nisip din Aiud la 10 m adâncime. Lucrul putea fi trecut cu vederea, dacă alături de misteriosul obiect nu ar fi fost descoperite şi un dinte de mamut şi câteva oase de porc păros. Muncitorii au predat imediat obiectul MNIT, ai cărui specialişti au solicitat ajutorul colegilor din Bucureşti şi Turnu-Măgurele. Luându-se în considerare contextul stratigrafic şi alăturarea obiectului cu oasele animalelor, specialiştii au datat obiectul într-o perioadă aproximativă: 2.000.000-15.000 î.Hr.
Dilema arheologilor e lesne de înţeles. Obiectul este confecţionat dintr-un aliaj care nu avea cum să fie cunoscut acum 15.000 de ani. Nedumerirea provine şi de la compozia chimică a acestuia: aluminiu foarte pur, obţinut pe cale electrolitică (metodă descoperită în secolul XIX), la care se adaugă mai multe elemente chimice rare şi chiar o serie de elemente chimice care nu apar în tabelul lui Mendeleev, deci necunoscute pe Pământ
În plus, depunerile de pe oase au fost identice cu cele de pe obiectul metalic, lucru care i-a pus din nou în încurcătură pe cercetători, pentru că acest lucru înseamnă că au fost îngropate sau au ajuns în acelaşi loc aproximativ în aceeaşi perioadă de timp. Adrian Pătruţ, specialist ufolog, ne-a declarat că analizele chimice au fost efectuate la Bucureşti, Turnu Măgurele, dar si în Elveţia. «Adâncimea la care a fost găsit şi oasele descoperite în acelaşi sit au dus la apariţia speculaţiilor că ceea ce s-a găsit la Aiud este un exemplu de tehnologie anacronică. Obiectul se afla într-un strat arheologic în care nu exista poate civilizaţie umană sau cel puţin tehnologia producerii lui, aluminiul fiind produs pe scară industrială abia în secolul XIX», a declarat Adrian Pătruţ.
«E nevoie de realizarea unor analize complete, la care să ia parte e echipă formată din specialişti în geologie, chimie şi arheologie», a conchis Pătruţ. Profesorul clujean Gheorghe Lazarovici a declarat că ar fi nevoie de fonduri foarte mari pentru ca în locul în care s-a găsit piesa să fie degajat şi astfel să fie aflate date suplimentare. «Acest lucru ar oferi un profil stratigrafic de sus în jos, însă lucrările ar dura circa 2 ani», a declarat Lazarovici. Făcând o descriere a obiectului, aşa cum a fost găsit, profesorul clujean a spus că «pe piesă se vedeau atacări de acid, care nu puteau să fi apărut într-o sută de ani, chiar dacă ar fi fost ţinut în acid într-o aceeaşi perioadă».
Misterul obiectului descoperit i-a determinat şi pe specialiştii germani să-şi arate interesul. Adrian Pătruţ povesteşte că, în 1996, ufologul german Michael Tesemann a venit la Cluj şi a oferit MNIT 5.000 de mărci germane pentru ca obiectul să fie dus la o expoziţie mondială cu lucruri ciudate. Piesa nu a mai ajuns în Germania pentru că timpul până la vernisaj era prea scurt, iar obiectul, fiind considerat patrimoniu naţional, putea fi scos din ţară doar după o mulţime de demersuri complicate. Teoria originii extraterestre a piciorului de robot are însă adversari redutabili. Directorul MNIT, Ioan Piso, este de părere că obiectul pentru care se face atâta vâlvă provine din al doilea război mondial. Pe acest considerent, el a scos piesa din expoziţie, afirmând că «Muzeul de Istorie nu se ocupă de omuleţi verzi»”.
Notă: *Burtologie – ”subst. Vorbărie goală, menită să ascundă lipsa de date concrete sau de cunoștințe”.
-
20.07.2018
-
21.07.2018
-
22.07.2018
-
23.07.2018
-
30.07.2018
-
30.07.2018
-
01.08.2018
-
01.08.2018
-
04.08.2018
-
04.08.2018
-
05.08.2018
-
05.08.2018
-
05.08.2018
-
06.08.2018
-
06.08.2018
-
07.08.2018
-
30.01.2020
-
21.12.2020
-
04.01.2021
-
09.07.2022