Piesa de aluminiu ”de la Aiud”: Oase. Aparent, denumirea convențională ”Piesa de la Aiud” reprezintă o indicație geografică de proveniență, indicând vag locul descoperirii. O enigmă în sine, obiectul de aluminiu sus-numit este înconjurat de o lungă serie de mistere, a căror natură este mult mai prozaică decât s-ar crede. Oferim un exemplu elocvent.
În general se afirmă că a fost descoperită într-un strat sedimentar, alături de niște oase de mamut (o porțiune de humerus și o măsea). Ultimele de negăsit. Și este firesc să fie așa, dacă nimeni nu le-a căutat…
În luna septembrie 2018 am ajuns la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, însoțit de Ioan Bunea (zis Jean) și A.T.D. (aka Teea), membri ASFAN-România. Gazdă ne-a fost prof. univ. dr. Gheorghe Lazarovici și mai tinerele sale colege din cadrul muzeului. Una dintre întrebări: ”Unde este rinocerul și/sau mamutu’?”.
Întâi despre rinocerul lânos. În anul 1995, arheologul Lazarovici le-a relatat celor de la revista RUFOR (seria nouă, de la Mureș) mai multe episoade legate de cariera răposatului Nicolae Vlassa. Unul dintre ele amintea de descoperirea unor vestigii paleontologice de rinocer lânos în Cariera de alabastru (Cheile Turzii). Cum s-au amestecat informațiile în mintea celor de la revista ufologică astfel încât rinocerul lânos să ajungă lângă Aiud, nu putem ști, deoarece Peter Leb a murit între timp (2008). Cert este că informația eronată din RUFOR II a fost preluată și rostogolită național și internațional de diverși, fără o minimă verificare.
Lazarovici ne-a indicat și o pistă promițătoare: un profesor de geografie din Blaj ar fi amenajat acum mult timp o vitrină-muzeu în holul liceului unde preda. Printre exponate: oasele de mamut de la Aiud. Nu știa mai mult amănunte, dar…
Norocul și Teea au înlesnit căutarea. Era vorba de Colegiul Național Inochenție Micu Clain din Blaj. Pe profesor îl chema Mircea Iustin Stroia. Spunem îl ”chema”, deoarece a decedat în 2006 (n. 1940).
De mare ajutor ne-a fost și prof. S.A., căruia îi mulțumim și cu această ocazie. Domnia sa ne-a vorbit și despre vitrină, și despre prof. Stroia. Despre un ”molar de mamut” provenit din zona Aiud își amintea vag. Cert este că piesa (sau piesele?) nu mai există în inventarul de la C.N. Clain. Referințele despre prof. Stroia? Ele corespund integral unui necrolog semnat de Ioan Ardelean:
”Invidia celor din preajmă-i, invidia cea josnică şi răufăcătoare i-au subminat permanent dorinţa de afirmare dar în acelaşi timp şi propria-i sănătate. […]
În ultima parte a vieţii sale pământeşti, colegul şi prietenul Mircea Stroia, a fost marcat de o suferinţă prelungită, ce i-a măcinat trupul şi l-a marcat sufleteşte, sfârşitul zilelor fiindu-i deosebit de tragic!
Destrămarea familiei, moartea părinţilor şi a rudelor apropiate i-au adâncit suferinţa pe care şi-a împărtăşit-o într-o singurătate greu de imaginat, singurătate care în final a devenit copleşitoare! Şi-a dat obştescul sfârşit în condiţii de izolare totală, neavând pe nimeni care să-i aprindă o lumânare la căpătâi!”1.
Nu ne miră nici viața și nici sfârșitul prof. Stroia. Este destinul comun al oamenilor mari care viețuiesc, întâmplător, printre oamenii mici!
Foarte probabil existența și locația ”oaselor de mamut” vor rămâne în continuare un mister. Dar nu un mister veritabil, ci un mister artificial, creat din indolență și nepăsare. Ar fi putut fi rezolvat cu mare ușurință oricând anterior morții profesorului Mircea Stroia. Dar n-a interesat pe nimeni…
Să-i spunem, în lipsă de altceva mai bun, un ”mister administrativ”.
***
Un fel de Post Scriptum personal. Ani și ani de zile am văzut cum oameni valoroși mor, fără a-și transmite cunoașterea și experiența mai departe. Vieți irosite.
Mai în glumă propuneam unor prieteni constituirea unei divizii de spiritism/ necromanție, ca singura șansă de a mai recupera informația pierdută astfel. Fără să știu pe atunci, nu eram deloc original:
”Într-un program secret mai spectaculos decât cel mai fantezist film cu James Bond, Agenția Centrală de Informații (CIA) a folosit mediumi în încercarea de a lua legatura cu agenți morți de ambele părți ale Cortinei de Fier , spuse un fost înalt oficial CIA. […]
Victor Marchetti, un fost funcționar care a lucrat 14 ani în CIA, a declarat pentru The Enquirer că povestea bizară a implicării CIA în supranatural a început cu 15 ani în urmă – după ce cel mai bun agent-dublu al lor a fost capturat și lichidat de ruși.
«CIA a avut un agent foarte mare succes, dar de scurtă durată, Olag Penkovsky, un colonel KGB rus», își amintește Marchetti, care a lucrat ca asistent executiv al directorului adjunct al CIA înainte de a se retrage în 1969.
Agentul rus a activat puțin mai mult de un an înainte de a fi arestat, judecat și executat de sovietici.
«După ce a fost ucis, cineva a spus: ”De ce nu încercăm să-l contactăm?” Așa au început să lucreze cu mediumi”», spuse Marchetti.
Succesul sau eșecul eforturilor de a-l contacta pe Penkovky este încă un secret bine păzit. Dar se crede că experimentul s-a extins într-un program la scara mare.
«Au început să contacteze proprii noștri agenți morți, precum și agenți morți din tabăra cealaltă», a spus Marchetti. […]
CIA refuză să comenteze presupusele programe, dar Marchetti spune: «Nu există nici un indiciu că ele ar fi fost oprite, și nici un motiv pentru care ar fi fost oprite»”2.
Notă: 2Edward Tropeano – ”Former Top Administrator Reveals: CIA Secretly Uses Psychics & Mediums” (”Fost înalt oficial face dezvaluiri: CIA in secret foloseste în secret persoane cu puteri extrasenzoriale și mediumi”; extrase)
-
20.07.2018
-
21.07.2018
-
22.07.2018
-
23.07.2018
-
30.07.2018
-
30.07.2018
-
01.08.2018
-
01.08.2018
-
04.08.2018
-
04.08.2018
-
05.08.2018
-
05.08.2018
-
05.08.2018
-
06.08.2018
-
06.08.2018
-
07.08.2018
-
30.01.2020
-
21.12.2020
-
04.01.2021
-
09.07.2022