Piesa de aluminiu de la Aiud (IX)

”Revenirea zeilor”, una dintre multele cărți ale ing. Florin Gheorghiță, a apărut în 2003 la Editura Obiectiv din Craiova. Iar când zicem ”una dintre multele”, nu am vrea să fim înțeleși într-o cheie răutăcioasă. Ce-i al lui e al lui – Gheorghiță are și unele cărți bune. De altfel, nici autorul nu a părut prea mulțumit de ținuta editorială a ”Revenirii”…

Mai jos prezentăm transcrierea unor fragmente în care se face referire la ”Piesa de la Aiud”.  Câteva comentarii:

• • • • Nu este pentru prima dată când observăm o situație de acest tip: deși detaliile ar trebui să se estompeze odată cu trecerea anilor, în narațiunile unora, contraintuitiv, ele se multiplică în timp. Asta poate însemna doar două lucruri: fie sunt livrate dirijat (principiul lacului de acumulare), fie sunt confecționate pentru a corespunde unui scop (adesea doar mercantil). A se compara cu celelalte variante furnizate de același autor;
      • În unele situații, prin multiplicare excesivă, o narațiune capătă o viață proprie. Prin intermediul publicisticii, autorul plantează involuntar ”memorie falsă” unor persoane direct implicate în caz, iar acestea, la rândul lor, ajung să înfluențeze prin recul povestea și implicit povestitorul oficial. O astfel de investigație trebuie abordată cu multă finețe și discernământ; în caz contrar rezultatele vor fi viciate chiar și în lipsa intenției deceptive a actanților.

”În centrul Transilvaniei, lângă Aiud, în vara anului 1973, muncitorii care lucrau la extrasul nisipului dintr-un deal transformat în cariera, l-au solicitat pe directorul muzeului local să vină la faţa locului. Ei găsiseră, în masa pe care o excavau, trei «forme» mai grele ce aveau un înveliş întărit din nisipul presat în timp pe suprafaţa acestora. […] oricine îşi poate da seama însă că depunerea de către o apă a unui adevărat deal de nisip, ca strat sedimentar într-o altă configuraţie a reliefului local, presupune un timp îndelungat, ba chiar foarte îndelungat…

Preluate la muzeu şi «decojite» parţial cu mare grijă, primele două «obiecte» s-a demonstrat a fi porţiuni de oase fosile; cel de-al treilea, mai greu, părea la prima impresie a fi un topor din piatră, ce sugera folosirea lui de oameni primitivi la abaterea unui animal mai mare, care îşi lăsase unele oase pe acolo… Muzeografii locali şi-au dat totuşi seama că neavând un instrumentar adecvat pentru dezvelirea corectă a conţinutului, era oportun să predea piesele respective Muzeului Arheologic din Cluj-Napoca.

După îndepărtarea cu grijă a stratului de nisip pietrificat de pe suprafeţele pieselor aduse de la Aiud, specialiştii clujeni au constatat că părţile osoase aparţinuseră unui mastodont tânăr: erau o bucată dintr-o măsea şi un fragment din osul unui picior. Cel de-al treilea obiect nu era în nici un fel un topor şi nici măcar nu era din piatră… era din metal!”.

”Pe suprafeţele laterale şi în special pe cea inferioară se remarcau urme de lovituri, dintre care unele au fost destul de puternice. Forma, materialul și aspectele respective indicau direct că obiectul făcuse parte dintr-un ansamblu mecanic şi că, dintr-un motiv neştiut, rămăsese lângă niște resturi de oase arhaice pe o albie străveche a unui râu, ce a depozitat în timp, deasupra, un strat sedimentar de nisip de aproape zece metri…

După curăţirea pieselor respective, directorul muzeului clujean – profesorul Gh. Vlasa – a încercat, pe plan local, să obţină analize metalografice, cât şi părerile unor specialişti cu privire la folosinţa acelei «labe» metalice. Dar la timpul respectiv, laboratoarele solicitate nu dispuneau de aparatura necesară. Şi astfel, după ce mi-a arătat şi straniul obiect, am prelevat împreună o serie de aşchii, pentru a încerca să obţin analizarea lor în laboratoare din Bucureşti”.

”De altfel, un alt arheolog care a participat la o a treia analiză metalografică pe care am solicitat-o, îmi scria din Capitală: «Este culmea, dar pare un aliaj de aluminiu cu structura îmbătrânită, elementele aliate redobândindu-şi în parte structurile proprii!»”.

Mențiune: ”Gh. Vlasa” (sic!) din text este de fapt Nicolae Vlassa, cu dublu s. Domnule editor Eugen Delcea, lasă iarba! Și nu, nu ziceam să te oprești din fumat de risc, ci din rumegat, …