Piesa de aluminiu de la Aiud (X)

Deși am mai reprodus această misivă pe terramirabilis.ro, o reluăm pentru a o recontextualiza. Scrisoarea este adresată: ”Muzeul de Istorie, D-nei Director Viorica Crișan, str. C. Daicoviciu nr. 2, Cluj-Napoca”. Adresant: ”Ing. Gheorghiţă Florin, adresa [***], Iași”. Ar fi interesant de (re)găsit această epistolă în arhiva MNIT, mai ales că ea era însoțită de un bogat material documentar. Detaliile furnizate sunt pe de-o parte inedite, pe de altă parte savuroase (sau grotești, după preferință).

”Stimată Doamnă Director Crişan,

În seara zilei de 02.01.09, la postul TV ”b1” a fost prezentată – de cuplul C. Pompei şi Gh. Cohal (de la revista Lumea Misterelor) – o piesă arheologică deosebită, care se află la Muzeul pe care îl conduceţi.

Deşi din motive subiective numele meu nu a fost menţionat, personal am fost implicat ceva mai mult în «povestea» ei; de aceea, poate e util să aflaţi câteva amănunte.

Prin anii ’70 locuiam la Cluj; într-o zi, dl. Prof. N. Vlassa – cu care făcusem o anumită prietenie – m-a chemat la Muzeu, ca să-mi arate «ceva».

Scoţând din birou piesa metalică de la Aiud, mi-a povestit modul în care a fost găsită în dealul de nisip împreună cu cele două rămăşiţe de mastodont, precum şi faptul că acestea au fost aduse şi curăţate de nisipul pietrificat la Muzeul din Cluj. Mi-a mai spus că a încercat prin laboratorul de la Inst. Politehnic să obţină o analiză metalografică a piesei respective, dar nu a fost deloc mulţumit de încercarea făcută acolo. De asemenea, a fost nesatisfăcut de răspunsurile date de doi profesori de la Institut, în privinţa «rolului funcţional» al piesei – la care, cele două goluri evidenţiau ovalizări produse de axe metalice. Întrucât cineva care lucrase în domeniul aviaţiei i-a sugerat că piesa putea fi talpa de aterizare a unui mic aparat de zbor – fapt posibil de recunoscut prin urmele de lovituri dure existente pe suprafeţele respective -, dl. Profesor dorea să obţină o analiză metalografică mai exactă. În acest sens, dorea să ştie dacă l-aş putea ajuta.

Spunându-i că voi încerca la Bucureşti – fapt pentru care îmi erau necesare fragmente din piesă -, a adus un ciocan şi, împreună, am făcut mici aşchieri necesare. (Şi acum mai am câteva «firimituri»).

Printr-o cunoştinţă din Capitală, trimiţând în două rânduri astfel de mici fragmente, am obţinut analiza lor la un înalt nivel de specialitate – la Centrul de Cercetări de la Măgurele – de lângă Bucureşti. (Copii ale buletinelor de analize le-am dat mai recent şi d-lui C. Pompei – menţionat mai sus).

Când i-am adus cele două buletine (primul era mai puţin exact, întrucât fragmentele trimise au fost prea puţine), dl. Vlassa a rămas pe gânduri la aflarea veştii că aliajul era atât de complex având chiar şi aluminiu şi că de fapt, un asemenea aliaj nu s-a produs nicăieri în lume în vreun scop tehnic, cel mult doar pentru vreo tipografie. Dar apoi mi-a spus: «Dacă analiza e adevărată şi, venind de la Centrul de la Măgurele este adevărată, atunci piesa aceasta care evident este foarte veche ar dovedi că arheologia pe care o predau la Universitate ar trebui să o dau la gunoi… Or, eu ca profesor nu pot face aşa ceva… Singurul lucru pe care îl pot face este să o încui şi să nu o mai vadă nimeni».

După ce am măsurat-o împreună şi i-am făcut o schiţă, a încuiat-o într-un corp al biroului, spunându-mi că acolo va rămâne definitiv.

Cunoscând ulterior un alt arheolog din ţară, i-am relatat parţial cazul, fără a-i da însă amănunte; el s-a oferit să obţină o analiză la un laborator foarte dotat al Min. Culturii. Nu mi-a transmis un buletin, dar mi-a scris un rezultat uimitor: aliajul din care era uzinată piesa era atât de vechi, încât atomii diferitelor metale s-ar fi separat din moleculele amestecului!

Un număr de ani nu am mai spus nimănui cazul respectiv. Apoi am plecat din Cluj. Între timp, s-a discutat şi la ONU importanţa problemei OZN, unde s-a emis şi o Rezoluţie cu recomandarea cercetării ştiinţifice a straniului domeniu, în statele membre interesate.

Astfel, scriind o carte privind seriozitatea noii problematici, am considerat că era cazul să evidenţiez şi această descoperire de pe teritoriul ţării noastre, ca meritând să fie cunoscută la nivel internaţional. Descrierea succintă a faptelor respective am introdus-o în cartea Enigme în Galaxie – editată în anul 1983. Pentru a nu-i afecta cumva poziţia d-lui Prof. Vlasa, nu i-am menţionat însă numele. De asemenea, la unele cifre din buletinul de analiză metalografică am introdus câteva valori medii, pentru a nu fi sancţionat cineva din laboratorul Centrului de la Măgurele.

Mai târziu, aşa cum am făcut şi pentru alte câteva evenimente deosebite din acest domeniu, am căutat să fac cunoscut cazul şi peste hotare. Astfel, articolul pe care l-am scris a fost publicat mai întâi în revista elveţiană Ancient Sky. Drept urmare, am fost căutat de un investigator italian şi apoi de altul din Israel. În baza colaborării oferite, italianul a expus faptul la un simpozion internaţional ţinut la San Marino. Mai apoi, articolul a fost preluat ca cel mai important caz – în primele pagini ale cărţii germane Fremde aus dem All (Goldmann Verlag, Munchen, 1995). Ulterior, autorul Luc Burgin a preluat cazul şi l-a prezentat în cartea Geheimakte Archaologie (Bettendorf-Herbig Verlag, Munchen, 1998-2002).

După decesul profesorului Vlassa, se pare că piesa de la Aiud a ajuns în depozitul Muzeului.

În urmă cu câtiva ani, am aflat că o persoană (cu nume maghiar) din Tg. Mureş a căutat-o şi, împreună cu un ziarist german au fotografiat-o – probabil în curtea Muzeului (vezi anexa). Accesul atât de uşor la piesa respectivă mi-a dat senzaţia că astfel va dispăre, căci elveţianul Erich von Daniken – autor al unor cărţi de susşinere a paleoastronauticii – a înfiinţat la sud-est de capitala Berna, muzeul «Mystery Park» – la Interlaken; acolo prezintă numeroase mostre care ar justifica vizitarea Pământului de extratereştri încă din vechime. De aceea, îmi permit să vă sugerez să-i asiguraţi o pază deosebită, căci va veni vremea când Muzeul de Istorie din Cluj va prezenta această piesă – unicat în lume prin vechimea ei – ca fiind provenită dintr-un trecut cu adevărat uimitor al omenirii, sau al planetei noastre. Totodată, v-aş sugera să obţineţi o radiografiere cu raze gamma a piesei (la fostul CUG, sau la Politehnică, ar trebui să existe un astfel de aparat), căci având piesa în mână, am rămas cu impresia că miezul ei este mai greu şi ar fi dintr-un alt metal, sau alt aliaj.

Pentru informarea dvs, anexez copii ale textelor menţionate mai sus.

Şi întrucât colaborând cu biologul Al Sift în acei ani, tot de la Cluj mi se trage şi intrarea în profundul domeniu al cunoaşterilor spirituale (cu decenii în urmă lansând în public şi fenomenele de la Pădurea Baciu şi Hoia), tot informativ vă trimit şi o carte mai recentă din serialul respectiv. (Dacă nu o veţi accepta, poate o daţi la o persoană interesată).

Cu deosebită stimă,
Florin Gheorghiţă”.

N.B. Ne cerem scuze pentru implicațiile macabre ale ilustrației care însoțește materialul. Este preluată de pe Internet, cu tot cu titrările deplasate ca sens și sugestii: ”Lumea de dincolo”, ”Privire în viitor”. Deși este posibil să fi lăsat o altă impresie, noi apreciem contribuția importantă a dlui. Florin Gheorghiță în dezvoltarea ufologiei românești și nu numai. Ceea ce nu ne place este felul în care refuză sistematic să lămurească unele aspecte controversate, parțial create chiar de Domnia-sa. În ufologia românească persistă o abordare mai mult decât penibilă: cei care lansează public un caz ajung să-l considere proprietate personală și tăinuiesc deliberat elemente cruciale doar pentru a-și conserva un monopol informațional. Însă am fi subiectivi și partizani dacă am afirma că Florin Gheorghiță este singurul care dezvoltă o astfel de schemă acțională. De fapt este o practică curentă, care nu aduce foloase nimănui…